duminică, 8 septembrie 2013

Safebook

Tot din categoria reţele sociale, azi vorbim despre facebook.

Numărul de ultizatori facebook din România este de  6.400.000 conform statisticilor facebrands.ro. Dintre care un procent destul de ridicat (14,5%) îl înregistrează tinerii cu vârste între 13 şi 17 ani. 

Despre facebook şi cyberbullying se pot spune atât de multe încât nu ar putea fi cuprinse într-o postare, însă am găsit un poster făcut de cei de la Fuzion, o agenţie de PR şi marketing, care mi-a atras atenţia şi care, cred eu, rezumă pe scurt care ar trebui să fie comportamentul tinerilor pe facebook.



Deoarece nu am găsit în română acest poster o să îi fac o scurtă prezentare:

Omuleţul reprezintă orice utilizator de facebook care e îndemnat să gândească înainte să posteze, pe această temă am mai citit articole în care tinerii erau sfătuiţi ca înainte să posteze o poză pe facebook să facă un exerciţiu de imaginaţie şi se gândească la reacţia familiei sau a profesorilor dacă ar vedea respectiva poză, în acest mod probabil s-ar evita postarea pozelor indecente.

Un alt sfat este să accepte în lista de prieteni doar persoanele pe care le cunosc şi de asemenea să vorbească politicos cu acestea, fără a folosi cuvinte urâte sau jigniri. 

Poate cel mai important aspect este cel al parolei, care nu ar trebui să fie spusă şi altor persoane şi folosirea setărilor de confidenţialitate, sfatul meu este ca după fiecare modificare a facebook-ului să fie reverificate aceste setări, deoarece pot fi modificate în acest proces. Este foarte uşor să îţi setezi ca doar cei din lista de prieteni să îţi poată vedea pozele, să îţi dea like sau comentarii, dacă aveţi nevoie de ajutor accesaţi acest link .

Părinţii şi profesorii, în special cei care predau TIC (Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării- materie obligatorie în gimnaziu), joacă un rol important, aceştia ar trebui să se pună la curent cu reţelele sociale şi să îi înveţe pe tineri să folosească setările de confidenţialitate. Ar fi indicat ca şi părinţii să deţină un cont pe facebook şi să monitorizeze activitatea tinerilor, astfel fenomenul agresiunii virtuale ar putea fi diminuat.
De asemenea, grupul de prieteni are şi el un rol important, dacă  se cunosc situaţii de agresiune virtuală asupra prietenilor, ar trebui să spună părinţilor sau profesorilor, sau oricărei alte persoane adulte care ar putea opri situaţia neplăcută.

Iar în cazul agresorilor, cel mai important este să nu li se răspundă, să fie scoşi de la prieteni şi blocaţi, iar dovezile să fie salvate şi arătate părinţilor sau profesorilor. 

Este atât de simplu să îţi transformi facebook-ul în safebook!


Mădălina S.



c

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu